O, Doamne al versului sublim !

Se-adună literele ca nişte soldaţi de aramă
În cuvintele grupate, ca nişte păsări
De noapte - oarbe, dar lucide:
Să se înşire pe aţa, plină de mărgele
A unui vers, cioplit dintr-un surâs.
Se naşte, plângând sau râzând,
Respirând prin porii universului său ludic,
Cântând din corzile unui suflet,
Se naşte câte…un poem.
Unul dintre ele, trăieşte, trăieşte
Şi respiră prin mantia timpului o gură de ozon,
Sfidând cu priviri lungi şi încremenite
Pe micii săi prieteni şchiopi, surzi sau muţi.
Altul trăieşte-n spaimă şi teroare,
Inspirând fricile şi temerile, atârnate de el
Ca contragreutăţi ale unei maşini infernale
Ce-l apasă cu putere peste sufletul de sticlă.
Un altul loveşte cu pumnii săi mari
Şi trage cu arcuri săgeţi otrăvite,
Bucurându-şi versurile cu suferinţa
Celor orăviţi, cu bună-ştiinţă.
Alt poem se-ntinde
Se-ntinde,
Cu burta la soare
Într-un hamac tropical
Aşteptându-şi cockteilul
şi dansând: hula, hula !
nici nu-i pasă de alţii
nici pe sine se ştie
căci a ieşit îmbrăcat în fir de argint,
dintr-o cutie.
Un alt poem zideşte
Şi ziduri îşi înalţă
Printre genuni de vremi:
O catedrală, cu vitralii
În care fumul sacru de tămâie
Te-ndeamnă să te rogi:
—O, Doamne-al versului sublim,
Păzeşte sub aripile-ţi solare
Pe toţi copiii tăi, ce-n glasul lor
Poartă ofrande, sânge şi tămâie!
O, Doamne-al simţului profund,
Zideşte din cuvinte-n al lor suflet
Câte-un castel sau un palat
Înconjurat de o pădure-a muzei!
O, Doamne-al poeţilor martiri
Nu-i schingiui şi nici nu-i defăima
Şi nici de roata jertfei nu-i lega
ci lasă-i vii, te rog, nu îi uita !
Şi-atunci din slava lui mărită,
O lume de aripi de serafimi iubiţi,
Domnul versului sublim va coborî
În sufletul cel veşnic chinuit
Şi va striga, cu glas de slovă:
—Să se-adune literele ca nişte soldaţi de aramă
În cuvintele grupate, ca nişte păsări
De noapte - oarbe, dar lucide:
Să se înşire pe aţa, plină de mărgele
A unui vers, cioplit dintr-un fior !
Să se nască, plângând sau râzând,
Respirând prin porii universului său ludic,
Cântând din corzile unui suflet,
Să se nască, doar câte…un poem!

Stroia A. Gheorghe
Adjud, august, 2010