06 iunie 2010

Pomul implinit de rod

Din gânduri mi se naşte azi ursita…
şi pot vedea lumina printre brazi aprinşi,
ca lumânările ce-n seară strălucesc,
mii de sclipiri, un vis în Univers.

La ceasul de acum, mă muşcă o întrebare :
Oare,
de ce nu m-am născut bătrân,
cu visele deja împlinite
şi-n roua cea de timp,
sătul de viaţă ?

Eu...pomul plin şi împlinit de rod,
cu bucuriile uitate-n chip,
nu pot avea tristeţile deja trecute,
iar urmele adânci- nu arse
şi deschise răni - ci
vindecate şi uitate?

De ce să nu mă nasc bătrân,
cu fiii mari, iar ochii mei bătrâni
să le zărescă destinele-mplinite ?
De ce să nu mă nasc bătrân,
cu toate-amintirile
comori de suflet,
ştiute doar de mine ?

Iară bătrân, eu de m-aş naşte
cu viaţa-n glas trăită,
aş blestema secundele din ceas
să meargă înapoi, grăbite…
Să pot vedea mirat
cum pielea mea, zbârcită şi mizeră,
întinereşte...
şi ochiul meu, golit de văz,
se umple iarăşi de lumină.
Şi aş vedea din somn
nu hâda moarte, răsărită
ci viaţa nouă, retrăită:
reînvierea unui val,
pe trupul firav- licăr de putere.

Şi aş vedea cum rodul pomilor din noi
se reîntoarce-n timp,
în timpul răzbunat
şi se preface-n floare,
în floarea ce musteşte de aromă,
privind prin ochii mei...întineriţi.
Oare-aş putea?

Aşa, apropiat, mirat
de clipa plină de neant,
aş face-o cu zâmbetu-mi pe chip:
copil de-aş fi, n-aş crede moartea
şi nici păcatul nu l-aş şti.

Spre coasa Doamnei aş pleca
cu mâinile întinse...
visând naiv, că lama ei străluce,
străluce de iubirea vieţii.

Şi de va fi să plec,
eu călător pe-o rază,
pe-un gând
al unui prunc: naiv şi fericit.

Şi dacă viaţa mi-aş trăi-o doar aşa:
în pas invers, cu spatele la Univers,
eu…
muritor de rând, cu-n vis în gând,
cum aş mai şti, cum aş simţi …
că m-am născut ?

"Renasc, in simplele rostiri"-Braila, 2010

Un comentariu:

  1. Usturoi Gabriel8 iunie 2010 la 08:31

    Buna ziua Prietene,
    > Poezia aceasta am citit-o cind inca era calda si am vorbit impreuna
    > despre ea.O idee interesanta, ce iti ofera o alta perspectiva asupra modului
    > de a vedea viata. Finalul,profund, te trezeste din visare si te coboara,te
    > readuce in omul obisnuit, in paminteanul cotidian,antagonic,care iubeste si
    > uraste,spera si dispera,in omul care din pacate nu mai are nici timp,nici
    > curaj, si din pacate ,,nici inima deschisa spre a intra in lumea ta...pe
    > care o doresti a fi mai buna"Caci daca ar avea-o, s-ar apleca cu mai multa
    > indrazneala spre carte.
    > Multumesc pentru poeziile trimise si va doresc atit tie cit si sotiei
    > dumitale "succesuri" in continuare, pe toata linia, domnule Poet.
    > Cu stima,
    > Gabriel Usturoi

    RăspundețiȘtergere