30 iunie 2010

La Verdad ... ¿Es La Verdad? - Adevărul ... Este oare, adevărul?

La Verdad ... ¿Es La Verdad?

El rey había entrado en un estado de honda reflexión durante los últimos días. Estaba pensativo y ausente. Se hacía muchas preguntas, entre otras por qué los seres humanos no eran mejores. Sin poder resolver este último interrogante, pidió que trajeran a su presencia a un ermitaño que moraba en un bosque cercano y que llevaba años dedicado a la meditación, habiendo cobrado fama de sabio y ecuánime.
Sólo porque se lo exigieron, el eremita abandonó la inmensa paz del bosque.
—Señor, ¿qué deseas de mí? preguntó ante el meditabundo monarca.
—He oído hablar mucho de ti, dijo el rey. Sé que apenas hablas, que no gustas de honores ni placeres, que no haces diferencia entre un trozo de oro y uno de arcilla, pero todos dicen que eres un sabio.
—La gente dice, señor -repuso indiferente el ermitaño.
—A propósito de la gente quiero preguntarte -dijo el monarca-. ¿Cómo lograr que la gente sea mejor?
—Puedo decirte, señor -repuso el ermitaño-, que las leyes por sí mismas no bastan, en absoluto, para hacer mejor a la gente. El ser humano tiene que cultivar ciertas actitudes y practicar ciertos métodos para alcanzar la verdad de orden superior y la clara comprensión. Esa verdad de orden superior tiene, desde luego, muy poco que ver con la verdad ordinaria.
El rey se quedó dubitativo. Luego reaccionó para replicar:
—De lo que no hay duda, ermitaño, es de que yo, al menos, puedo lograr que la gente diga la verdad; al menos puedo conseguir que sean veraces.
El eremita sonrió levemente, pero nada dijo. Guardó un noble silencio.
El rey decidió establecer un patíbulo en el puente que servía de acceso a la ciudad. Un escuadrón a las órdenes de un capitán revisaba a todo aquel que entraba a la ciudad. Se hizo público lo siguiente: "Toda persona que quiera entrar en la ciudad será previamente interrogada. Si dice la verdad, podrá entrar. Si miente, será conducida al patíbulo y ahorcada".
Amanecía. El ermitaño, tras meditar toda la noche, se puso en marcha hacia la ciudad. Su amado bosque quedaba a sus espaldas. Caminaba con lentitud. Avanzó hacia el puente. El capitán se interpuso en su camino y le preguntó:
—¿Adónde vas?
—Voy camino de la horca para que podáis ahorcarme -repuso sereno el eremita.
El capitán aseveró:
—No lo creo.
—Pues bien, capitán, si he mentido, ahórcame.
—Pero si te ahorcamos por haber mentido -repuso el capitán-, habremos convertido en cierto lo que has dicho y, en ese caso, no te habremos ahorcado por mentir, sino por decir la verdad.
—Así es -afirmó el ermitaño- Ahora usted sabe lo que es la verdad... ¡Su verdad!

El Maestro dice: El aferramiento a los puntos de vista es una traba mental y un fuerte obstáculo en el viaje interior.

Adevărul ... Este oare, adevărul?

Regele intrase într-o stare de reflecţie profundă în ultimele zile. A fost asaltat de griji şi era foarte absent. Şi-a pus multe întrebări, inclusiv de ce fiinţele umane nu sunt şi nu pot deveni mai bune. Văzându-se în imposibilitatea de a-şi răspunde la această ultimă întrebare, a cerut să i se aducă un pustnic dintr-o pădure din apropiere, care de ani de zile se dedica meditaţiei, pentru care şi-a câştigat o reputaţie de înţelept şi de om drept. Doar pentru ca a cerut regele, pustnicul abandonă pacea imensă a pădurii.
— Doamne, ce vrei de la mine? l-a întrebat pustnicul pe monarhul gânditor.
— Am auzit multe despre tine , a declarat regele. Se spune că nu-ţi plac
onorurile, plăcerile şi că nu poţi face diferenţa între o bucată de aur şi o bucată de lut, dar toată lumea spune că eşti un înţelept.
—Oamenii spun, domnule, răspunse pustnicul indiferent.
—Vorbind de oameni, vreau să te întreb , a declarat monarhul. Cum putem să-i facem pe oameni mai buni?
—Pot să vă spun, domnule, răspunse sihastrul, că legile nu sunt suficiente pentru a face pe oameni mai buni. Fiinţa umană trebuie să cultive anumite atitudini şi practici, anumite metode pentru a ajunge la un nivel superior de cunoaştere a adevărului şi o mai clară înţelegere a acestuia. Pentru că adevărul este un lucru absolut, desigur, omul se confruntă mai mult cu adevărul obişnuit. Regele deja se îndoia de anumite lucruri. Apoi, a reacţionat la replică:
—Fără îndoială că eu nu pot obliga oamenii să spună adevărul dar, pot cel puţin să îl verific. Sihastrul zâmbi uşor, dar nu a spus nimic. Se aşternu o tăcere adâncă. Regele a decis să construiască spânzurători pe pasarela care servea drept acces în oraş. O escadrilă comandată de un căpitan îi verifica pe toţi cei care intrau în oraş. S-a dat de ştire publicului că: "Oricine vrea să intre în oraş va fi interogat înainte. Dacă spune adevărul, poate intra.. Daca minte, acesta va fi dus la spânzurătoare şi spânzurat."

Se iviră zorile. Pustnicul, după ce medită toată noaptea, a plecat spre oraş. Spre iubita sa pădure. Mergea încet spre pod. Căpitanul l-a întrebat:
—Unde te duci?
—Mă duc la spânzurătoare, aşa că puteţi sta liniştit ", a spus pustnicul.
Căpitanul a spus:
—Nu te cred.
—Ei bine, domnule căpitan, dacă am minţit, spânzură-mă.
—Dar dacă te-aş spânzura pentru minciună, a spus căpitanul, ne vom converti cu adevărat în ceea ce spui tu şi dacă ai spus adevărul, nu te-aş spânzura pentru că ai minţit, ci pentru că ai spus adevărul.
—Da , a spus pustnicul. Acum ştii ce este adevărul ... Adevărul tău!

Maestrul spuse apoi : staruinta părerilor este întotdeauna un blocaj mental şi o puternică piatră de încercare în călătoria noastră interioară.

Traducere Stroia Gheorghe

Un comentariu:

  1. Anita Cadar Espagna30 iunie 2010, 15:10

    Felicitări pentru traducere. Este excelentă. Nu este exclus ca după aşa salturi spectaculose, numărul duşmanilor tăi să fie mai mare decât înainte. Acesta nu este un motiv să renunţi. Cei care ar avea ceva negativ de spus, sunt prea...mărunţiîn comparaţie cu tine, aşa că nu îi lua în seamă. Pur şi simplu...nu merită. Să pună mâna să scrie...să traducă şi poate aşa îşi vor da seama că nu au cu ce s-o facă. pentru asta îţi trebuie creier şi cultură...nu agricultură. Bravo!!! Urmărim foarte des blogul de aici din Spania. Suntem mândri de românii noştri.Ridică-ne şi pe noi şi fă-ne cinste în continuare. Unde îţi pot găsi cărţile? Nu eşti o apariţie...vei fi o revelaţie. Apropos...a văzut că şi soţia ta scrie. Bravo - o familie de scriitori, mai rar. Tot înainte!!!
    Cu mult drag, Anita

    RăspundețiȘtergere