02 iulie 2010

Un drum, o cale? ( Prologos )

Pe neîngrăditele cărări apuc,
fără să ştiu
şi fără ca să cer iertarea
drumului, de mine-întinat.
Mă-mpiedic în rostiri,
scap de ispite, dar sunt surprins
de-ale cuvintelor rostite amăgiri,
trăiri, iubiri…heraldice cadâne.

Îmi caut calea…
o zăresc ascunsă-ntr-un pietroi
pe care trebuie să-l port
chiar în spinare.
Merg şi resimt…resimt
cum şchiopătez, golit de umbrele
ce se întind să-mi devoreze calea.
Merg…încotro?

Ajung la o răscruce,
ce timpul nemilos o iartă
dar, mă supune iar la chin,
chin ce în calea aceea lungă
îmi va vorbi acum în şoaptă.
Şi mă ridic atunci
chiar…împotriva mea
şi lupt cu mine ca să ştiu:
de ce mi-e drumul la răscruce?
Mi-e drumul, praf neaşternut,
un drum, o reavănă…răscruce?

Lumina soarelui mă arde,
pe mine, umbra unui drum,
ce poartă-n vânt doar vorbe goale
cenuşă-n amforă şi poate scrum,
pe mine, firul de nisip
ce-şi caută în piatră suflul,
lângă cărarea… ca un drum
peste nelinişti şi…uitare.

Doar luna cu a ei visare,
orbiri peste al lumii nimb,
mă lasă-n pace, nu mă vede
căci drumul…i se pare fum,
iar pe cărarea nou zidită
încremenită într-un timp,
nu se zăresc cu aur poleite
pietre-cuvinte, aripi-gând.

Un drum, o cale, un amurg
peste priviri de şoapte goale
care să spună…oare ce?
Şi-n geana timpului hain,
ce smulge clipa cea fragilă,
pe drumul prăfuit de-un fum
să calc cu pasul meu…umil.
Mă-mpiedic, înainte să ajung
dar vreau acum să mă ridic…
calea-mi se aşterne peste mine
cu şerpuiri din glasu-i mut.
Sunt chiar acum o cale reavănă
şi prăfuită…metamorfoza unui drum !

Umilul drum în rugăciune,
Cu mâini de tină-n albul lut,
Ridică-n cerul de lumină
Un gând umil…ca un sărut.
Sărutul clopotului mare
Al unui sfânt locaş, tăcut,
Ce în eterul de cuvinte,
E limba-n clopotul cel surd.

Mă calcă tu, acum…cu milă,
tu, pelerinule, de vise-nmugurite,
ca şi în vis…prins la răscruce
să pot să fiu şi eu: un drum !

Gheorghe A. Stroia, din vol: "Omul retortă", 2010

4 comentarii:

  1. Acest poem îmi dă un sentiment profund, ca într-o stare de rugăciune. Este important că poemul inspiră o stare, care se vede a fi nealterată de micimea lumii sau de închipuita ei universalitate. Este cu adevărat încărcată de sensuri metaforice, pline de trăiri intense şi profunde. Acest poem aminteşte de sensurile vieţii, asemenea "Dorului" lui Blaga, sau "Mai am un singur dor" al lui Eminescu. Frumoasă prin construcţie, versificaţia deşi modernă, de o ritmicitate deosebită, dură şi deloc ostilă în acelaşi timp. Sunt implicate în poem, întreg alaiul de metafore: Soarele, luna, lăcaşul sfânt(sufletul), cerul, marea...ca într-un mioritic dor al regăsirii şi reîntâlnirii cu propria persoană. Poemul este de fapt un strigăt al autorului, care se descoperă, conştient de inovaţiile pe care le aduce stilul său cu totul deosebit şi pitoresc. Deşi poartă în el o aură de tristeţe, poetul este minulescian, acolo unde cititorul încearcă de fapt o stare alegorică a bucuriei.
    Felicitări! Pe mine cel puţin m-ai convins de valoare. Promit că voi face o cronică literară la apariţia volumului pentru o revistă...tare!
    Cu respect pentru autor,
    Prof. Florica Neagu, Craiova

    RăspundețiȘtergere
  2. Un drum,o cale? Frumos poem pentru suflet. Poetul cultivă iubirea,alungă umbrele negre din calea vieţii. Interesant şi emoţionant drumul ce porneşte din interior şi care aduce semenilor lumină, linişte. Poetul Gheorghe Stroia a ales drumul cel bun: al luptei, al sacrificiului, al împlinirii. Mesajul este limpede curgător. Să regăsim drumul propus de dânsul şi să mergem hotărâţi spre luminarea cugetului şi a neamului. Ţara cu locuitorii săi este cu mult mai mult decât "Un drum, o cale, un amurg"...reprezintă, cred eu, umbrele veşniciei. Poetul îşi caută calea, ajuns la răscruce cu "aripi-gânduri" , aşterne cuvinte în inimi, înfrumuseţând chipul anotimpurilor. Mergeţi în continuare pe drumul anevoios şi curat al poeziei. Felicitări şi numai bine. Ionel Marin

    RăspundețiȘtergere
  3. Cornel Ungureanu5 iulie 2010, 12:01

    Amestec de vechi şi nou, de antic şi modern, de teluric şi celest, de simţ şi stare, de sentiment şi indiferenţă. Iată un tablou complet al unei stări de rugăciune. E minunat, deşi îl citeşti prima oară, îţi crează impresia unui deja-vu, a unui lucru, pe care chiar dacă îl vezi prima oară, îl resimţi cu putere, prinzându-te de suflet. Felicitări, aceasta înseamnă cred, rafinament şi artă poetică! Un stil insolit şi cu totul aparte. Un poem filosofic, ce exprimă ardenta nevoie a omului de a fi...un început, sau un nou început. Poate nu atât nevoia de a fi drumul urmat de către cineva anume, ci de a fi ...propriul drum. Superb de adevărat! Se exprimă astfel, trecând peste aparenţe, modestia autorului, care transcede dincolo de versurile poemului. Câtă generozitate, e minunat! Felicitări, sunteţi inovativ şi ingenios, în acelaşi timp. Mulţumesc pentru aceste minunate rânduri de poezie. Reuşiţi să transmiteţi, chiar printr-o stare de melancolie, o stare de bine, de încărcătură pozitivă. Azi, poezia abundă de aşa-zişi "poeţi", care ştiu să arate prin poezia lor, doar răul, sub multiplele lui forme. Cum te poţi simţi bine, când simţi că şi versurile unei scrieri abundă de rău? (boală, moarte, amputări, ucideri, sex,violenţă - ce au în comun aceste stări cu poezia?) În cazul poemului de faţă, fiecare vers îţi dă şansa unei trăiri pozitive. Încă o dată felicitări!!
    Cu drag, Cornel Ungureanu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cristian Burghelea10 iulie 2010, 10:01

    Este foarte frumos. Mie nu-mi place poezia, în general, dar aceasta m-a cucerit. Este de o eleganţă şi încărcătură aparte. Aş dori să cumpăr şi eu cartea autorului. De unde o puteţi lua? Ar trebui să fie pentru mine să trăiesc cu aşa oameni ai timpului nostru şi desigur este.
    Cu drag, Cristi B.

    RăspundețiȘtergere