N-am înţeles...de ce ?

bunului meu prieten Eduard Coşa

Într-un palat celest, zidit dintr-un mărgean,
pe tronul lui de aur, un mare împărat
se-aşază aşteaptând un renegat copil,
să-i cadă în genunchi, iertare să îi ceară.
-Mărite împărat, adus din altă lume,
desprins eşti dintr-o rază a Stelei celei Mari,
căzut pe-al nostru leagăn şi mândru de putere,
iertare-ţi cer, iertare cu capul meu...plecat !
N-am înţeles nicicând de ce ţi-e ura
aşa de cruntă - val de putere oarbă,
de ce mi-ai omorât privirea
şi ghioceii...cei crescuţi în barbă ?
N-am înţeles nicicând de ce iubirea,
ce-o declarai aprins către mulţimi,
mi-a răsădit în minte numai spaimă
şi mi-a umplut şi sufletul de...spini?
N-am înţeles şi nu voi înţelege
ce ai c-un muritor de rând, uitat de timp
neamintit, nici chiar în gând profan?
De ce aripile tu mi le tai,
oricum nu ştiu zbura, deşi aş vrea,
de dincolo de moarte cum să-ţi mai vorbesc,
chiar ţie - asasinul meu cel crud şi mişelesc ?
Te las...sunt totuşi fericit, că nici măcar
curaj nu ai avut: pe simplul muritor
să-l fi lăsat, prin tine să se fi...născut !

"Omul retortă" Brăila, 2010