Din albia de timp, săpată în stânca unei lacrimi,
se naşte sufletul de om - azi - chinuit de întrebări,fadicice mirări ale unui timp, pe care nu-l mai înţelege.
El, ce se crede semizeu, va trebui cu capul pe pământ
să se coboare şi să-şi înfigă aripile într-o piatră
să nu mai zboare şi să nu se mai înalţe.
El, umbră şi întuneric, amestecuri de oarbe lumi
încremenite pe retine şi dăruite unui om,
el, conul ce se-nvârte printre cuvintele-i ce-s mute,strigări din timpul sărăcit de strălucire.
Da, pentru el cufund peniţa în lacrima curată
şi-i stropesc sufletul cu o aiasmă - plutire
a sfinţeniei astrale - printre telurice simţiri.
Da, lui, pribeagului ce printre lumi de suflet
vibrează şi călătoreşte, umilului îi scriu
Prefaţa sufletului său. Prefaţă...unui suflet.
Din vol. de poeme: ''Omul...retortă''
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu