De ce atâta...fericire?

Suprema clipă furibundă,

ademenită într-o mare de simţire,

prin valurile siderate purtată-n ochi de o privire,

adâncă licărire mută de stele ce se sparg pe-o geană

şi zdrobitoare de putere, preface-n stele orice rană:

De ce atâta fericire?

Suprema clipă furibundă,

uitată-n chip de piatră mută - ca un trovant uimit

cu rădăcinile – închipuiri de lume vie,

purtată-n visul lustruit de-al clipei argintiu sărut

sărut de foc, cu buze arse pe marginea unei comete:

De ce atâta fericire?

Suprema clipă furibună,

vibrând de cerurile albe, atinsă de năluci şi iele,

încremenită la porţi înălbăstrite doar de suflet,

parcă prinsă şi atârnată în fine colorate piuneze

ce floarea ei o mută-n lacrimi de durere.
De ce, de ce atâta fericire?